Balustrada exterioară din sticlă securizată – accesibilă, modernă și de efect

Exteriorul unei case este unul dintre deciziile cele mai importante atunci când dorim să realizăm o construcție nouă sau dorim să facem un upgrade unei locuințe preexistente. 

Care este stilul tău de amenajare?

Avem atât de multe stiluri arhitecturale din care putem alege atunci când proiectăm casa visurilor noastre.

Ca să amintim câteva: minimalist, contemporan, mediteranean, bungalow, colonial, victorian, tudor, tradițional. 

Oricare ar fi opțiunea care ți se potrivește ție cu siguranță vei căuta să integrezi acest stilul cu mediul în care va fi construită casa și vei încerca să îmbini natura deja existentă cu stilul locuinței.

Pentru a realiza o îmbinare cât mai omogenă ai nevoie în primul rând de materiale de calitate și de profesioniști.

Care e secretul pentru o amenajare omogenă?

Atunci când vei alege echipa care se va ocupa de contrucție/ renovare vei ține cont de aspecte precum experiența acestora, lucrările similare pe care le-au mai realizat, recomandările cu care vin și modul în care știu să își organizeze și să eficientizeze munca pe care urmează să o depună. 

Cum poți să usurezi procesul?

Vei căuta persoane de încredere cu care să poți discuta la fiecare pas și care să îți dea sfaturi utile și idei care să te ajute la împlinirea oazei tale de relaxare. 

Dupa ce ai identificat echipa potrivită vei căuta furnizori de încredere pentru materiale de cea mai bună calitate la prețuri competitive. 

Poate te întrebi de unde știm noi toate acestea? Anii de experiență și multitudinea de clienți cu care am discutat/lucrat ne-au ajutat să înțelegem cât este de complex tot acest proces și cât de valoroase sunt aceste sfaturi.

Atunci când încerci să alegi cea mai potrivită opțiune în ceea ce privește balustrada exterioară cu siguranță sticla securizată ar trebui să fie în topul listei tale. De ce? Pentru ca o balustradă de sticlă securizată va oferi casei tale un aspect ultra modern și versatil fără a obtura culorile pe care le alegi și se va împleti perfect cu stilul arhitectural pe care l-ai ales. 

Poți alege o balustrada de sticlă pe toata lungimea balconului tău sau o balustradă de sticlă partială care să acopere doar o porțiune. 

Diversele opțiuni de prindere și modele îți oferă posibilitatea să alegi cea mai potrivită variantă pentru locuința ta. 

Și totuși fiecare client este diferit și unii poate considera că nu este nevoie de o balustradă exterioară de sticla ci doar de un balcon franțuzesc sau au nevoie doar de o copertină de sticlă securizată.

De aceea noi suntem la dispoziția dvs cu soluții personalizate pentru fiecare spațiu.

Nu ezitați să ne contactați pentru oferta dvs.

Sticla securizată – soluția optimă pentru proiectul tău

În ultimii ani, tot mai mult experții în domeniul construcțiilor au ales să folosească sticla securizată ca și material pentru lucrările lor. 

Care ar fi câteva motive pentru care cineva ar alege sticlă securizată?

  1. rezistența sticlei securizate la impact
  2. durabilitatea sticlei securizate
  3. versatilitatea sticlei securizate

Ce înseamnă sticlă securizată?

Sticla trece printr-un proces termic și chimic pentru a se transforma din sticlă normală în sticla securizată. Și poate vă întrebați în ce constă acest proces? Pe suprafața exterioară se compresează iar pe cea interioară se tensionează sticla. Aceste procese pe lângă faptul că întăresc mult rezistența sticlei securizate asigură faptul că dacă este spartă aceasta nu va răni pentru că se sparge în bucățele de dimensiuni foarte mici, care sunt de cele mai multe ori inofensive. 

Se sparge sticla securizată?

Sticla securizată este de 4 ori mai rezistentă decât sticla normală. Sticla trece printr-un cuptor la o temperatură de peste 600 grade Celsius urmând să treacă printr-un proces de răcire rapidă la ieșirea din acel cuptor. Acești pași îi oferă rezistență sporită la impact și durabilitate. 

Sticla este taiată la dimensiunea necesară și decupată înainte de a trece prin aceste procese deoarece ulterior nu se mai pot face modificări în ceea ce privește forma și dimensiunea acesteia. 

Odata montata sticla securizată este foarte rezistentă la factori externi, o bucată de sticla securizată de 8 mm grosime va rezista la impactul cu o bila metalică de 500 grame aruncată de la o înalțime de 2 metri. 

Bucați mici de sticlă se imprastie în cazurile rare în care aceasta se sparge, fiind foarte mici șansele ca cineva să se rănească în comparație cu sticla normală care poate provoca răni grave. 

Care sticla securizată este cea mai bună?

Fiecare proiect este unic, de aceea există variații de sticlă securizată: sticlă securizată de 6mm, sticlă securizată de 8 mm, sticlă securizată de 10 mm, sticlă securizată de 12 mm, sticlă laminată de 10 mm, sticla laminată 626, sticlă laminată 828. 

Pentru amenajările interioare este în general recomandată sticla securizată de 8-12 mm iar pentru amenajările exterioare cea laminată 626 sau 828. 

Cea mai potrivită abordare este cu siguranță apelarea la experții în sticlă securizată care vă vor oferi sfaturi și îndrumări potrivite pentru proiectul dumneavoastră.

My Agile Privacy

This site uses technical and profiling cookies. 

You can accept, reject, or customize the cookies by clicking the desired buttons. 

By closing this notice, you will continue without accepting.